Echitaţia este un sport sublim ce presupune o foarte bună interacţiune între jocheu şi cal. De obicei aceşti sportivi cresc şi îngrijesc aceşti cai superbi încă de când sunt micuţi pentru că în acest mod ajung să stabilească o legătură deosebită, de suflet, şi devin nedespărţiţi unul de celălalt.
Andreas Helgstrand este un jocheu renumit care împreună cu calul său Blue Hors Matine în vârstă de 9 ani reprezintă senzaţia oricărui campionat la care participă. Acest clip ne înfăţişează reprezentaţia finală din cadrul campionatului ”World Equestrian Games 2006” la secţiunea Freestyle Dressage. Intrând în arenă ultimii, dar fiind favoriţi, Andreas şi Matine au anunţat că vor avea o coregrafie dramatică, motiv pentru care suspansul era la înălţime.
În deschiderea spectacolului, acest minunat cal realizează câteva rotaţii foarte graţioase, apoi porneşte în galop înconjurând întreaga arenă. E uimitor cum acest cal ne dă impresia că dansează pe muzică, sesizând imediat schimbările de ritm şi acţionând în cauză. Bineînţeles că o parte din merit o are şi dresorul, care ştie să îi controleze fiecare mişcare. Schimbările de direcţie sunt realizate cu foarte mare delicateţe şi atenţie asupra ţinutei.
Toată asistenţa are impresia că participă la un mare concert în care Andreas şi Matine sunt actorii principali. Cei doi creează o atmosferă extraordinară prin reprezentaţia lor ce se aseamănă mai mult cu un dans şi nu doar cu un simplu moment de echitaţie. Cei doi se completează minunat, formând un întreg!
Am mai văzut alte momente speciale de echitaţie, dar acest cal pare să dea tot ce are mai bun în arenă şi să se bucure de fiecare clipă în care se află acolo. Întreaga reprezentaţie este uimitoare şi cu adevărat emoţionantă, cuvintele nu-şi găsesc locul, simţi nevoia doar să te relaxezi să să-i priveşti necontenit.
Acest dresor a reuşit să facă minuni cu calul său. Este fenomenal modul în care paşii căluţului se sincronizează cu ritmul muzicii. Deşi la un moment dat face o mică greşeală pornind cu ambele picioare din faţă, cu siguranţă acest lucru nu afectează foarte mult reprezentaţia în ansamblul ei. Să priveşti acest cal devine un adevărat privilegiu, lucru simţit de tot publicul prezent care îl ovaţionează şi răsplăteşte cu multe aplauze pentru prestaţia sa desăvârşită.
Când acest număr se încheie, Andreas Helgstrand scapă de tensiune şi este cuprins de o mare fericire îmbrăţişându-şi şi lăudându-şi calul pentru spectacolul oferit. Cu un punctaj foarte mare de 81.500 de puncte, cei doi se plasează imediat pe primul loc, cel care pare a le fi destinat mereu datorită muncii depuse, dar mai ales legăturii lor deosebite.
Sursa: dano2607 via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





