Ce poate fi mai romantic decât o cerere în căsătorie din partea celui de lângă tine, urmată de o nuntă? Cu siguranţă multe persoane, dar mai ales doamnele, vor găsi foarte multe momente care le-au marcat viaţa şi le-au adus un plus de fericire în cuplu. Ce ziceţi însă de o nuntă surpriză la 9 kilometri înălţime complet plănuită de viitorul soţ?
Alexander, un tânăr extraordinar de îndrăgostit şi-a cerut iubita în căsătorie în timpul unui zbor cu avionul. După atât de multe lucruri pregătite în detaliu el era extrem de curios să vadă care va fi răspunsul alesei lui.
Acum câţiva ani, în preajma ”Zilei îndrăgostiţilor”, ”Thomas Cook”, o mare companie de turism, a adresat o întrebare simplă fanilor săi pe pagina de Facebook. Întrebarea suna cam aşa: ”Dacă ai avea posibilitatea să te căsătoreşti cu iubita ta în avion, ai fi dispus să o faci?” Alexander, un mare fan al acestei companii, a răspuns fără să stea pe gânduri că ar face acest lucru negreşit.
A fost suficient pentru ca teoria sa se transforme în practică, aşa că după câteva pregătiri Alexander avea să-şi îndeplinească visul de a o cere pe Marieke, iubita lui, de soţie. Cum era nevoie de un complice pentru acest lucru, sora fetei a fost foarte potrivită să vină în ajutor.
Cât timp s-au îmbarcat cele două surori, toţi prietenii şi rudele încercau să stea cât mai retraşi în spatele avionului. Până acum totul decursese conform planului, iar după ce avionul a decolat era timpul să se treacă la acţiune. Alexander se îmbracă iniţial în steward şi se deplasează cu spatele trăgând emoţionat după el o măsuţă pe care se afla un buchet superb de trandafiri. Când ajunge în faţa lui Marieke, tânăra rămâne blocată, neaşteptându-se deloc la aşa ceva, iar marea cerere în căsătorie are loc. Izbucnind în lacrimi de fericire, tânăra acceptă şi are parte de o a doua surpriză atunci când este anunţată că nunta va avea loc chiar în acel timp şi în acel loc.
Cum totul fusese stabilit, avionul este pregătit pentru ceremonie, iar cei doi miri se îmbracă adecvat acestei ocazii. Păşind uşor către viitorul său soţ, Marieke îşi descoperă cu bucurie prietenii şi rudele care au venit să le fie aproape. După ce maestrul de ceremonii le adresează cele două întrebări cheie, relaţia lor se oficializează şi devin astfel soţ şi soţie. Ajunşi în Rhodos ei au parte de marea petrecere alături de cei dragi. O astfel de nuntă ieşită din tipare rămâne o amintire de neuitat şi de povestit nepoţilor. Ea arată o dragoste supremă şi necondiţionată, o dragoste liberă ce nu ţine cont de loc sau timp.
Sursa: Thomas Cook Belgium via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





