Încă de mici, copiii ne uimesc cu reacţiile lor neaşteptate vizavi de lucruri pe care le cunosc pentru prima dată. Este şi cazul bebeluşilor din aceste imagini care sunt impresionaţi de umbrele care fără voia lor îi urmăresc tot timpul.
La început cei mici sunt curioşi de „creatura” pe care o văd în faţa lor şi caută în privirile părinţilor o explicaţie pe înţelesul lor. Mulţi dintre ei sunt extrem de speriaţi de descoperirea neaşteptată care seamănă foarte bine cu un copil ca şi ei, însă de îndată ce micuţii se mişcă din acel loc, devin foarte neliniştiţi de faptul că această arătare se ţine după ei necontenit.
Umbra capăta forme şi mărimi diferite în funcţie de poziţia soarelui pe cer. Adeseori umbra se „piteşte” în spatele micuţilor şi aceştia sunt foarte nedumeriţi de aceste dispariţii magice. Din fericire sunt şi bebeluşi mult mai curajoşi care încearcă să atingă umbra de lângă ei, sau chiar să vorbească pe limba lor cu aceasta ca şi cum ar fi un bun prieten. Fiecare situaţie în parte are o doză de amuzament care ne aduce zâmbetul pe buze.
Răspunsul liniştitor trebuie să vină întotdeauna din partea celor dragi care se află în imediata lor apropiere, iar cuvintele de liniştire trebuie spuse cu multă blândeţe şi răbdare. Întotdeauna părinţii vor şti să-i calmeze pe micuţi explicându-le că nu au de ce să se teamă şi că această nouă descoperire nu le va face nici un rău.
Sursa: funnyplox via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





