Ornamentele folosite la decorarea pomului de Crăciun sunt cele care ne fac viaţa mai colorată în preajma sărbătorilor de iarnă. Şi cum de multe ori ne dorim ca acestea să ne reprezinte, să fie cât mai originale sau chiar să nu fie foarte costisitoare, există o diversitate de modele ce pot fi create cu uşurinţă chiar acasă cu un număr restrâns de materiale.
Pentru a realiza ornamente drăguţe şi viu colorate precum aceste căciuliţe hazlii care pot înlocui oricând globuleţele tradiţionale aveţi nevoie de foarte puţine materiale de lucru şi anume: un tub de carton, o foarfecă şi fire textile de diferite culori. Pentru a face însă măsurătorile corecte veţi mai avea nevoie şi de un creion şi un echer.
Primul pas în realizarea acestor decoraţiuni îl reprezintă chiar măsurarea tubului de hârtie şi împărţirea acestuia în cinci bucăţi egale de câte 2 centimetri. Folosindu-vă de acest tub veţi obţine cu un minim de efort cinci decoraţiuni deosebite ce vor atrage toate privirile invitaţilor dumneavoastră.
În continuare trebuie să tăiaţi bucăţi egale de fire colorate de aproximativ 25 de centimetri pe care le veţi ataşa treptat pe cilindrul de carton făcând o buclă la mijloc. După ce toate firele sunt la locul potrivit nu vă mai rămâne decât să le împărţit în jumătate, să le introduceţi prin interiorul tubului şi să le legaţi la un loc cu un fir individual. Aveţi apoi posibilitatea de a mai ajusta dimensiunea firelor prea lungi şi inestetice, pentru ca moţul căciuliţei să arate perfect la final.
Urmând aceşti pasi simpli veţi obţine cu uşurinţă ornamentele dorite în culorile preferate. Cu siguranţă bradul de Crăciun vă fi unul special şi va fi apreciat chiar şi de Moşul cu barbă albă care vă va lăsa multe cadouri.
Sursa: Handimania via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





