Nu întotdeauna avem nevoie de un spaţiu locativ de mare întindere pentru a ne putea bucura de un trai decent. Dacă reuşim să ne organizăm strategic spaţiul locuinţei noastre precum tânărul din aceste imagini, totul va fi perfect.
Luke Clark Tyler trăieşte în New York într-un apartament demn de Cartea Recordurilor deoarece acesta a reuşit să îşi asigure un ambient plăcut pe o suprafaţă de numai 7 mp. Micul lui apartament include un pat care se poate transforma într-o canapea, un mini-frigider, un birou şi un dulap în care îşi ţine lucrurile personale. În acest dulap se regăsesc cuptorul cu microunde, imprimanta, hainele personale, vesela, cărţile, articolele de toaletă şi chiar detergenţii.
Singurul inconvenient ar putea fi acela că ori de câte ori deschide dulapul trebuie să fie foarte atent să nu pice vreun lucru peste el. Tyler împarte baia împreună cu trei vecini ce locuiesc laacelaşi etaj.
După cum singur mărturiseşte, materialele pe care le-a folosit în realizarea pieselor de mobilier nu au costat mai mult de 70 de dolari, însă rezultatul a fost pe măsura aşteptărilor. Tânărul se bucură de ambientul livingului, al dormitorului, al biroului şi al bucătăriei în acelaşi timp pe o suprafaţă relativ mică.
„Am trăit un timp în Kenya într-o locuinţă care era doar prin jumătatea celei pe care o am astăzi, astfel încât aceasta constituie un mare câştig. Poate într-o zi voi avea o locuinţă mai mare, dar acum îmi este bine aşa.”
Sursa: SPACEStv via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





