Şi-a dedicat întreaga viaţă elevilor, iar acum are parte de cea mai frumoasă răsplată. Emoţionant!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Valoarea educaţiei primită de copii se suprapune adeseori cu persoana care vine în faţa lor pentru a le dărui ştiinţă, înţelepciune, încredere şi respect. Adeseori aceşti dascăli ajung să fie atât de iubiţi şi preţuiţi de elevii lor, încât să fie aclamaţi la unison în momentul în care ajung la finalul carierei didactice.

După ce a activat ca profesor timp de 38 de ani la Colegiul Paul-Fort din Tille (Côte-d’Or), Alain Donnat are surpriza să primească aprecierea elevilor pe care i-a îndrumat în ultimul an de carieră într-un mod în care nu s-ar fi aşteptat. Momentul a avut o încărcătură emoţională deosebită, fapt ce a adus lacrimi în ochii dascălului.

Toţi cei 700 de elevi ai colegiului s-au aşezat de o parte şi de alta pe holul şcolii pentru a-i face profesorului o ieşire la pensie pe care cu siguranţă o va ţine minte mereu. În timp ce domnul profesor parcurgea drumul spre ieşire, mulţimea de elevi îl aplaudă şi îi strigă numele într-un singur glas. E impresionant acest gest, însă fără îndoială reacţia elevilor este pe deplin îndreptăţită. Ajuns la ieşire, profesorul şi-a salutat cu multă emoţie elevii, trecându-i poate prin faţă toţi anii pe care i-a petrecut la catedră, alături de numeroase generaţii.

Să-ţi preţuieşti şi să-ţi respecţi profesorii care te-au educat şi te-au învăţat să fii om înseamnă să te respecţi pe tine însuţi şi să dovedeşti tuturor că educaţia a lăsat urme adânci în formarea ta. Sinceritatea şi dragostea cu care aceşti elevi i-au adus un ultim omagiu celui pe care l-au preţuit enorm în timpul carierei sale didactice sunt uimitoare.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume