Gorilele de la Atlanta Zoo sunt foarte fericite şi asta se vede şi din clipul de mai sus. Gorila Kazi seamănă cu un copilaş care se joacă în grămada de frunze şi este atât de entuziasmată, de parcă n-a mai văzut niciodată aşa ceva.
Oricât de bine trăiesc animalele într-o grădină zoologică, tot nu se compară cu viaţa pe care ar avea-o în sălbăticie, acolo unde se bucură de libertate. Cu toate acestea, nu puţine sunt cazurile în care existenţa grădinilor zoologice a însemnat salvarea anumitor specii de animale de la extincţie.
Îngrijitorii de la grădina zoologică din Atlanta, Georgia, spun că prin adunarea frunzelor pe care le pun în ţarcul gorilelor, încearcă să le recreeze condiţii cât mai asemănătoare mediului lor natural, iar acestea ascund mâncare în frunze, aşa cum fac şi în sălbăticie.
Gorila din imagini ne arată cât de bine se poate distra într-o grămadă de frunze. Le aruncă în sus şi se tăvăleşte prin ele. Fără doar şi poate, aceste imagini ne duc cu gândul la copilărie.
Ceea ce este fascinant, este felul în care aleargă şi bucuria pe care o emană în timp ce se rostogoleşte, se aruncă sau se îngroapă în frunze. Iar atunci când se satură de atâta distracţie, pleacă fără nicio urmă de regret.
Sursa: Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




