Nu oricine s-ar încumeta să aibă în preajma lui un urs care cântăreşte peste 300 de kg. Nu este şi cazul acestei familii din Rusia care a adoptat un urs încă de când avea doar trei luni, Oamenii nu ştiau la acea vreme că vor avea un copil care îi va iubi necondiţionat, umplându-le viaţa cu ghiduşiile lui.
Svetlana şi Yuriy Panteleenko trăiesc împreună cu ursul Stepan de aproape 23 de ani. Cei doi soţi l-au salvat pe Stepan atunci când era pui şi de atunci petrec tot timpul împreună. Acesta se pierduse de ursoaică în pădure, iar starea lui de sănătate la acel moment era precară.
Acum a devenit un membru al familiei cu drepturi depline în toate activităţile zilnice, atât la masă cât şi la joacă. Lui Stepan îi place tare mult să stea între stăpânii lui pe canapea la televizor sau chiar în timpul mesei degustând cu multă naturaleţe toate preparatele culinare.
La fel de mult îi place ursului să se joace cu mingea stând în şezut şi prinzând-o cu labele. Lui Stepan îi plac oamenii fiind un urs cu adevărat sociabil, fără a fi nici pe departe agresiv în ciuda tuturor celor care ar spune acest lucru despre el.
Ursul stă la masă alături de stăpânii lui, dar şi afară la un picnic inedit savurând cu multă placere din toate preparatele culinare. Cel mai mult îi plac cerealele şi peştele, iar acest lucru presupune un efort deosebit din partea celor doi soţi care trebuie să se aprovizioneze cu o cantitate suficientă din aceste produse pentru consumul zilnic al lui Stepan.
Ursul este atât de domesticit, încât stă alături de familie la televizor, la picnic, atunci când i se citeşte o carte, acesta fiind foarte priceput în unele treburi gospodăreşti cum ar fi udatul florilor.
Sursa: The Quint via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





