Chiar şi în lumea animalelor curajul şi spiritul de iniţiativă este prezent în situaţii dificile, iar protagoniştii acestora fac dovada unor comportamente exemplare. Doi câini care fuseseră luaţi de val într-o canoe sunt salvaţi de un semen de-al lor.
În momentul în care doi câini rămăseseră izolaţi într-o barcă care plutea în derivă, Robbie, un labrador negru, le sare în ajutor şi cu mult curaj îi aduce în siguranţă la mal. Acesta auzind urletele de disperare ale celor doi câini se aruncă în apă şi înoată până în apropierea bărcii.
Cu multă hotărâre, Robbie apucă funia de ancorare a bărcii, trăgând de ea spre mal cu toate puterile. Nu a durat mult până când labradorul a reuşit să aducă barca la mal, iar cei doi câini să fie salvaţi.
Deşi curentul era destul de puternic, labradorul a fost destul de curajos si nu s-a temut că va fi luat de ape împreună cu barca în care se aflau ceilalţi doi câini. Pe fundal se aude clar vocea stăpânului labradorului, care îşi încurajează câinele. Reacţia acestui patruped este de toată lauda!
Sursa: DeborahFaddis via Rumble
Autor text: LiveBiz.ro





