Indiferent de gen, muzica reprezintă pentru fiecare dintre noi o oază de linişte, dar şi o sursă de inspiraţie. Prin intermediul muzicii ne putem detaşa de stresul cotidian, putând în acelaşi timp să ne şi ne relaxăm.
Muzica country este un gen aparte prin emoţiile pe care le transmite, dar şi prin bucuria cu care este cântată. Acest gen de muzică a apărut în America de Sud prin 1920, şi a prins foarte repede la public. Clipul de faţă reprezintă cea mai bună dovadă că acest gen muzical este foarte apreciat şi astăzi. Tânăra din imagini se numeşte Alexandra Kay şi împreună cu tatăl ei reuşeşte să readucă în atenţie una dintre cele mai cunoscute melodii ce poartă semnătura lui Dolly Parţon.
„Jolene”, această piesă deosebită, a fost compusă dar şi interpretată de renumita cântăreaţă americană de country. Melodia a apărut în 1973 pe albumul cu acelaşi nume produs de Bob Ferguson. Alexandra, prin talentul său desăvârşit, reuşeşte să transmită bucuria şi energia specifice acestui gen de muzică. Naturaleţea cu care interpretează melodia este întregită de dinamismul oferit de chitara ce o acompaniază şi căreia îi dă viaţa chiar tatăl ei.
Întregul moment este unul emoţionant, tânăra reuşind chiar să se apropie de modul în care era cântată în original. Talentul celor doi ne îndeamnă să ne ridicăm şi să mergem pe ringul de dans pentru a ne bucura de fiecare clipă din viaţă. Ascultând-o pe această tânără deosebit de talentată, ne putem da seama că aceasta face concurenţă multor artişti apreciaţi de public. Cu siguranţă Alexandra va avea o carieră muzicală de invidiat datorită vocii sale remarcabile!
Sursa: Alexandra Kay via Facebook
Autor text: LiveBiz.ro





