Am crezut că această găină are de gând să atace, dar în final s-a întâmplat ceva cu totul neaşteptat!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Cine a spus că nu există afecţiune chiar şi din partea unei găini? Mason Brumlay, un puşti de şase ani de la o fermă din Colorado (SUA) a avut parte de un moment de afecţiune cu totul deosebit. O găină despre care am fi putut presupune că ar vrea să-l atace, se aşează cu blândeţe în braţele băieţelului şi îi ofera acestuia o îmbrăţişare ce nu mai are nevoie de cuvinte.

Rar ne este dat să vedem un moment cu atâta încărcătură emoţională… Privind imaginile, vedem cum găina se leagănă uşor în braţele băiatului, sprijinindu-şi capul pe umărul lui. Acest lucru nu poate decât să ne emoţioneze profund.

Găinile nu sunt cunoscute ca având astfel de comportamente, însă, se pare că aceasta găină e cea mai prietenoasă dintre toate galinaceele aflate la fermă. Am putea spune că orice vieţuitoare e capabilă de afectivitate, numai că noi oamenii trebuie să descoperim calea de a ajunge la ea.

Cei doi sunt şi vor fi pentru mult timp prieteni cu adevărat. Această îmbrăţişare reprezintă dovada prieteniei lor. Legătura lor specială este acum imortalizată în aceste imagini unice care sunt totodată si o amintire pentru viitor. Toţi copiii ar trebui să ştie că sensibilitatea şi dragostea faţă de animale sunt sentimente care merită învăţate şi preţuite.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume