Dintre toate plantele care cresc pe acest Pământ, cactuşii ne aduc o pată de culoare, dar şi o elegantă şi un rafinament cu totul aparte. Deşi la majoritatea cactuşilor perioada de înflorire este destul de scurtă, uneori chiar şi doar câteva ore sau o zi, bucuria pe care o simţim atunci când admirăm o astfel de floare este imensă. Priviţi aceste imagini incredibile şi vă veţi petrece ziua cu mult optimism şi energie pozitivă!
Ca să poţi admira aceste minunăţii trebuie să aştepţi uneori destul de mult pentru că aceste plante ţepoase înfloresc chiar şi după ani de zile de la plantare. Aşteptarea însă este pe deplin îndreptăţită pentru că rar îţi este dat să vezi atâta culoare, delicateţe şi fragilitate.
Mugurii care vor da viaţă mai târziu florilor cresc încet din trunchiul ţepos al cactusului pentru ca în momentul în care sunt pregătiţi să se desfacă, să ne bucure cu frumuseţea lor aparte. După cum putem vedea, cactuşii pot înflori într-o multitudine de culori şi nuanţe.
Privind aceste imagini montate într-un filmuleţ timelapse, suntem impresionaţi de magia cupolelor de culoare care se deschid în faţa ochilor noştri şi care ne surprind de fiecare dată cu eleganţa şi frumuseţea petalelor atât de delicate. Unii înfloresc doar într-o singură floare, alţii ne dezvăluie un întreg buchet pastelat.
E uimitor cum din trunchiurile acestor plante exotice pot apărea asemenea flori, pe cât de rare, pe atât de frumoase. Aşezaţi la fereastra camerei noastre sau chiar în grădină, cactuşii aduc o notă optimistă, oferind un aer exotic cu totul deosebit.
Sursa: EchinopsisFreak via Vimeo
Autor text: LiveBiz.ro




