Acest Husky încearcă să se comporte normal, dar priviţi ce se întâmplă când bebe se apropie

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Mulţi părinţi se întreabă cum va reacţiona animalul de companie al familiei în momentul în care apare un bebeluş, dar mai ales ce se va întâmpla atunci când copilul şi câinele se vor întâlni faţă în faţă. Câinii în mod special nu îşi schimbă defel atitudinea faţă de cei mici, iar imaginile ne demonstrează că acest lucru e cât se poate de adevărat.

Privindu-i pe cei doi, un bebeluş adorabil şi un câine husky cu mult mai mare decât acesta, suntem impresionaţi de doza de drăgălăşenie şi iubirea necondiţionată care ne aduc instantaneu zâmbetul pe buze.

Bebeluşul se apropie de prietenul lui blănos şi cu mâinile lui mici încearcă să-l îmbrăţişeze cu inocenţa vârstei lui. Câinele se simte iubit şi îi răspunde micuţului alintându-se tot mai mult în braţele lui. După cum vedem, câinele este foarte blând şi prezenţa lui alături de bebeluş nu prezintă niciun risc, iar părinţii micuţului care se află în preajmă ştiu acest lucru.

Patrupedul îşi răsuceşte corpul pentru a fi cât mai aproape de copil, alintându-l la rândul lui cu aceeaşi măsură. Îi place tratamentul preferenţial pe care i-l acordă bebeluşul şi vrea să-l răsplătească pentru acest lucru. E uimitor cât de bine s-au acceptat unul pe celălalt de parcă se cunosc de-o veşnicie!

Nevoia copiilor mici de a se juca îi implică şi pe eventualii patrupezi adoptaţi de familia bebeluşului. Revine părinţilor rolul de a-i educa pe aceşti câini în aşa fel încât să fie iubitori cu cei mici, să-i protejeze şi chiar să-i distreze.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume