Dansul este una dintre cele mai înălţătoare arte. Ori de câte ori avem şansa să vedem oameni talentaţi care pun în scenă reprezentaţii excepţionale, ne cuprinde un sentiment de bine şi găsim un motiv în plus pentru a ne înclina către frumos. În aceste imagini putem urmări un dans contemporan de o frumuseţe aparte, care este gândit în cele mai mici detalii de către coregrafa Natasha Louis. Cei trei dansatori (Briar Nolet, Myles Erlick şi Devon Brown) reuşesc să ne introducă într-o poveste de vis, impresionându-ne încă de la primele mişcări prin sensibilitate şi talent pur.
Mai întâi perechea de dansatori îşi încep timizi reprezentaţia. Când însă şi cel de-al treilea li se alătură, totul capăta o nouă dimensiune. Acela este momentul în care întreaga interpretare se transformă într-o combinaţie de emoţie, dramatism şi simbolistică.
Fiecare mişcare în parte este menită să ne transmită un anumit lucru şi să completeze firul narativ al poveştii expuse. Mişcările de balet şi piruetele impresionante sunt încântătoare. Cu siguranţă la fel de impresionante sunt şi momentele în care sunt executate câteva prize de mare dificultate.
Această trupă canadiană de dans s-a întrecut pe sine atunci când a gândit şi a pus în scenă acest moment fermecător. De aceeaşi părere a fost şi publicul care a avut oportunitatea de a participa la acest spectacol. Dacă pe tot parcursul reprezentaţiei nimeni nu a avut curajul să tulbure liniştea creată, la sfârşit aplauzele şi uralele nu au intarziat sa apară.
Sursa: DancingWithYT via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





