Primele acorduri vocale ale acestui tânăr participant la concursul „Britain's Got Talent” - ediţia 2015 nu au reuşit să convingă membrii juriului, care din priviri s-au declarat nemulţumiţi de evoluţia concurentului, însă ce avea să urmeze după acest moment a surprins pe toată lumea.
La începutul reprezentaţiei acestui concurent originar din Londra, totul părea o neînţelegere sau poate o desincronizare tehnică de moment. Văzând acest lucru, o echipă de patru bărbaţi care după inscripţiile de pe spatele lor păreau să facă parte din stafful tehnic, au venit în grabă lângă concurent să rezolve aşa-zisa problemă.
Nu mică le-a fost mirarea tuturor în momentul în care muzica a pornit, cei patru bărbaţi s-au poziţionat lângă cântăreţ, iar acesta a început să cânte într-un mod în care i-a lăsat pe toţi cu gura căscată.
Din acel moment spectacolul de pe scenă a devenit incendiar, iar Lewis împreună cu prietenii săi au animat atmosfera într-un mod cu totul inedit. Grupul este cunoscut sub numele de ”Forbidden Nights”, iar reprezentaţia lor din concurs nu este foarte departe de spectacolele lor dinamice, pline de energie şi mişcare pe care le prezintă în mod obişnuit în cadrul unor evenimente de acest gen.
Sursa: Britain's Got Talent via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





