În iernile în care zăpada formează adevărate troiene, circulaţia tuturor mijloacelor de transport este vizibil îngreunată. Din fericire există şi soluţii în rezolvarea acestei probleme, iar locomotiva din imagini este una dintre ele. Cu forţa ei nebănuită aceasta îşi croieşte drum prin stratul gros de zăpadă cât ai clipi.
Deşi anotimpul alb ne aduce bucurii şi distracţii în zăpada albă şi pufoasă, nu acelaşi lucru se poate spune când trebuie să circulăm cu maşina sau cu trenul. Locomotiva din imagini are însă un avantaj incredibil deoarece este prevăzută cu un plug, iar forţa ei de deplasare este extraordinară.
În Noua Zeelandă, pe linia de cale ferată ce leagă Christchurch de Pasul Arthur, avem ocazia să întâlnim o locomotivă uriaşă care poate trece în calea ei de orice obstacol, chiar şi de un strat impresionant de zăpadă depus pe şine. Zăpada troienită nu are nicio şansă în fata bolidului care cu o forţă uimitoare o împrăştie pentru a lăsa liberă calea de rulare.
Atât imaginile filmate cât şi instantaneele fotografice ne impresionează profund prin forţa şi spectaculozitatea cu care această locomotivă reuşeşte să deszăpezească cu multă uşurinţă calea ferată. În spatele ei şinele rămân curate astfel încât trenurile să poată circula în deplină siguranţă.
Deşi pare o „străbunică” a locomotivelor moderne, aceasta îşi are utilitatea ei şi cu siguranţă nu se va renunţa uşor la serviciile pe care le poate oferi. Nu ne îndoim că şi mecanicul care o conduce este un profesionist în adevăratul sens al cuvântului.
Sursa: geoffmackley via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





