Avea doar 17 ani când a compus acest cântec. Chiar şi astăzi e o adevărată încântare să-l asculţi!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Lumea minunată a muzicii este uimitoare, în special atunci când avem prilejul să o descoperim îndeaproape. Dintotdeauna au existat cântăreţi care s-au remarcat fie printr-o voce excepţională, fie printr-o carismă de invidiat. Muzica anilor '80-'90 a însemnat o schimbare, prin nevoia de libertate a oamenilor, devenind o adevărată moştenire pentru toţi iubitorii acestei arte frumoase.

George Michael este un cântăreţ, compozitor şi producător englez de origine greacă, care s-a făcut remarcat iniţial ca membru al trupei „Wham!”, alături de Andrew Ridgeley. În timp ce se bucura de această colaborare frumoasă, el a debutat şi în cariera solo lansând primul său single, „Careless Whisper”. Încă de la apariţie melodia s-a bucurat de un real succes datorită notelor muzicale bine alese, a vocii inegalabile a marelui artist, dar şi a părţilor interpretate la saxofon.

Deşi au trecut mai mult de două decenii de la apariţie, această melodie a dăinuit în timp şi a bucurat milioane de suflete, iar vocea exotică a artistului ne încântă chiar şi astăzi, oferindu-ne clipe de neuitat. Hitul cântăreţului merită ascultat ori de câte ori avem ocazia, datorită trăirilor pe care le transmite prin vocea sa puternică, dar şi sensibilă în acelaşi timp.

Uimitor este faptul că George Michael a compus acest cântec la vârsta fragedă de numai 17 ani, fără să se aştepte vreodată că va avea un asemenea succes. Cu timpul însă,  această compoziţie minunată s-a dovedit a fi o adevărată încântare pentru suflet!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume