A stivuit o mulţime de pet-uri din plastic… Dar staţi să vedeţi cum arată grădina sa un an mai târziu!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

De regulă, o grădină de legume îşi găseşte locul în plan orizontal pe suprafaţa de pământ din apropierea casei noastre. Vizionând însă aceste imagini, vom vedea cum se poate construi o grădină de zarzavaturi în plan vertical, cu costuri minime şi un rezultat remarcabil.

Chiar dacă locuim la casă sau la bloc, fiecare dintre noi ne dorim o oază de verdeaţă care să ne bucure fiecare zi. Iar dacă aceasta oază poate fi o grădină de zarzavat sau de flori într-o formă inedită, acest lucru este cu atât mai plăcut.

Pet-urile fac parte din viaţa noastră şi dacă reuşim să le reciclăm dându-le o nouă utilitate ne putem considera foarte norocoşi. Una dintre ideile care pot fi puse în practică este şi aceea de a aşeza unul peste atul o mulţime de pet-uri de plastic pline cu pământ fertil pentru ca nu după mult timp aceste coloane aparent banale să înverzească pur şi simplu.

Tot ce trebuie să facem este să umplem pet-urile cu pământ după ce le-am decupat fundul şi partea de sus astfel încânt să comunice între ele. Astfel apa pe care o folosim pentru udare va pătrunde până la pet-ul aflat cel mai aproape de sol.

Pe fiecare dintre pet-uri se face un decupaj astfel încât în acel loc să se pună seminţele plantelor ce vor creşte mai târziu din pământul fertil. În capul coloanei se pune un pet cu gura în jos plin cu apă având dopul găurit din loc în loc. În aşa fel pământul va fi udat în mod regulat şi cu măsură. Bineînţeles şi ploaia joacă un rol important udând în mod natural plantele crescute în această grădină inedită.

După două săptămâni, Gilbert, bărbatul care a construit propria lui grădină verticală se poate bucura de rezultatul muncii sale. Fiul său Dennis este un ajutor de nădejde în cadrul acestui experiment extraordinar care are ca rezultat verdeţuri proaspete pentru consumul propriu al familiei. Este evident că această metodă poate fi aplicată oriunde, atât în curtea proprie lângă peretele casei, lângă un gard sau chiar pe balconul apartamentului de bloc.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume