Oamenii vârstnici ne învaţă de multe ori că nimic nu este imposibil şi ne motivează să mergem mai departe. Sunt persoane care cred că orice obstacol poate fi depăşit şi că orice problemă are o rezolvare. Eroina acestui videoclip, Evelyn, este modelul stăruinţei, al perseverenţei şi încrederii în sine.
E frumoasă spiritual, altruistă şi optimistă în egală măsură şi tocmai aceste calităţi o ajută să trăiască frumos chiar şi la această vârstă. Orice conversaţie cu o persoană că Evelyn e o plăcere şi totodată o reală sursă de inspiraţie.
Deşi are 98 de ani, nu a ezitat să sară în ajutorul prietenilor şi vecinilor săi. În lipsa unui autobuz care să-i transporte spre magazinul alimentar, Evelyn s-a gândit să obţină prin examen un nou carnet de conducere fiindcă cel pe care îl avusese îi fusese anulat pe motivul vârstei.
În momentul în care i-a fost suspendat carnetul, a crezut că i se frânge inima. Atunci a fost momentul în care s-a simţit cu adevărat bătrână şi nefolositoare. Plină de încredere şi hotărâtă să rezolve această nedreptate, Evelyn a plecat să-şi obţină din nou carnetul. Şi a reuşit! Acum o putea transporta pe vecina ei Joyce, o persoană destul de timidă şi retrasă, la magazinul alimentar în fiecare săptămână.
”Cât mai trăiesc pe acest pământ trebuie să ajut pe oricine şi aşa ar trebui să procedăm fiecare dintre noi. Eu nu sunt destul de bogată să ofer bani dar îmi pot oferi timpul meu. Alte persoane nu au pe nimeni care să aibă grijă de ele. Aşa simt eu… să ne iubim vecinii, prietenii… aceste lucruri ne aduc bucurie.”
Sursa: I Like Giving via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





