Se întâmplă adesea ca talentul unei persoane să fie descoperit în cele mai neobişnuite şi neprevăzute momente. De data aceasta, întâmplarea a făcut ca o puştoaică pasionată de muzică să treacă ocazional printr-un mall şi să vadă un sistem de karaoke care a atras-o să-şi încerce calităţile vocale. Ce a urmat este pur şi simplu uimitor!
Îmbrăcată în stil adolescentin, cu jeanşi scurţi, un tricou cu emblema Superman şi având în spate un rucsac roşu, puştoaica din acest filmuleţ face dovada talentului ei incontestabil interpretând în faţa prietenilor şi a vizitatorilor din mall o piesă magistrală: „I Will Always Love” a regretatei Whitney Houston.
Este vorba de Zendee Rose din Filipine, care are o voce pe care nu o întâlnim în fiecare zi. Pentru a interpreta o piesă de asemenea calibru, trebuie să fii cu adevărat pasionat muzică şi acest lucru se vede cu ochiul liber în cazul ei.
Vocea ei caldă, emoţionantă şi sensibilă i-a impresionat atât pe colegii ei, dar mai ales pe cei care se aflau ocazional în acel mall şi care au răsplătit-o cu aplauze la scenă deschisă. Interpretarea ei uimitoare îi garantează lui Zendee un viitor de succes într-o eventuală carieră muzicală.
Sursa: Tumblr Videos via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





