Se întâlnea în fiecare zi cu acest câine ce aştepta răbdător. Motivul lui? Te lasă fără cuvinte!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Cu toţii ştim că drumul către o carieră de succes îşi are rădăcinile într-o trăire profundă mai mult sau mai puţin plăcută. Un moment trăit cu intensitate este stratul de care avem nevoie pentru a ne clădi viaţa pe credinţe reale. Poate că nimeni nu s-ar fi gândit că moartea care înseamnă sfârşitul este de fapt, în povestea de faţă, începutul unui nou drum.

Zi de zi tânăra din imagini trecea în drumul său spre şcoală pe lângă o curte păzită straşnic de un câine aparent fioros. Ori de câte ori îl vedea că lătra atât de puternic, când îi simţea prezenţa, fata se îndepărta înspăimântată de lângă gardul ce îngrădea locuinţa.

Într-o zi însă tânăra a aflat de ce reacţiona în acest mod căţeluşul. El de fapt îşi proteja stăpâna care îi fusese alături toată viaţa şi care îi oferea toată afecţiunea de care avea nevoie. Deşi iniţial acest lucru părea greu de crezut, în momentul în care bătrâna a murit, fata a rămas impresionată de reacţia nepreţuită a câinelui care stătea descumpănit lângă trupul neînsufleţit al stăpânei sale.

Odată cu plecarea stăpânei sale a murit şi o parte din sufletul bietului căţeluş. În ciuda faptului că ea nu avea să se mai întoarcă niciodată, patrupedul o aştepta zi şi noapte în pragul casei refuzând să se dea bătut şi să accepte realitatea. Tinerei fete i s-a făcut milă de căţelul suferind şi în momentul în care a realizat că spusele bătrânicii erau adevărate, ea şi-a dorit să îl ajute. Nu exista zi în care să nu se oprească pentru a-i lăsa ceva de mâncare în drumul său spre şcoală. Chiar dacă la început căţelul era mult prea deprimat pentru a reacţiona la gesturile sale, după un timp dragostea fetei a fost cea care i-a readus dorinţa de a se bucura di nou de viaţă. Olieng a continuat să trăiască pentru ea!

Au urmat nenumărate clipe de fericire şi momente minunate în care tânăra şi căţeluşul erau nedespărţiţi. Olieng şi-a transferat treptat toată protecţia asupra acestei fete pe care o însoţea pretutindeni şi pe care o avertiza ori de câte ori presimţea un pericol.

Într-o zi însă, viaţa lor a luat o turnură neaşteptată. Locul în care căţelul o aştepta de fiecare dată să se întoarcă de la şcoala era acum gol. El zăcea fără vlagă la câţiva paşi mai încolo după ce fusese călcat de o maşină. Când şi-a văzut stăpâna cu ochii în lacrimi, el i-a cerut ajutorul! De îndată aceasta l-a luat în braţe şi a fugit cu disperare către cel mai apropiat doctor veterinar, însă ghinionul a făcut ca nimeni să nu fie acolo. Aceste circumstanţe nefericite aveau să îi aducă sfârşitul bietului căţel. Din acel moment tânăra şi-a jurat că va deveni un medic veterinar dedicat care nu va închide niciodată uşa în faţa animalelor neajutorate.

În timp ce alţii se dau bătuţi în faţa unor momente grele din viaţă, această tânără şi-a găsit inspiraţia şi a reuşit astfel să îşi clădească bazele unui vis care apoi a devenit realitate. Viaţa creează visuri, iar visurile prind viaţă!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume