Ce s-a întâmplat cu acest biet câine mi-a frânt inima… până când un înger i-a schimbat viaţa!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Acest filmuleţ emoţionant ne prezintă o nouă acţiune de salvare organizată de voluntarii asociaţiei „Hope For Paws”, care sunt preocupaţi în permanenţă de animalele aflate în suferinţă. Un apel de urgenţă primit la sediul asociaţiei i-a mobilizat pe Eldad Hagar şi pe colega lui să se deplaseze în mare grabă într-o zonă limitrofă a oraşului Los Angeles, unde se afla un câine ce avea mare nevoie de ajutor.

Căţelul era foarte speriat, slăbit şi fusese maltratat atât de tare de un om fără suflet, încât rămăsese fără un picior. Cu ajutorul unei scări, Eldad a coborât în canal pentru a ajunge cât mai aproape de patrupedul aflat în suferinţă. Doar câteva mângâieri au fost de ajuns pentru ca salvatorul să-i câştige încrederea.

L-a aşezat cu multă grijă într-un coşuleţ improvizat dintr-o lădiţă de plastic care avea să-l ducă la suprafaţă. În drumul lor spre clinica veterinară, salvatorii s-au gandit sa-i pună numele Jordan. I-au fost acordate îngrijirile medicale necesare, a fost igienizat, hrănit şi apoi operat la piciorul cu probleme.

Câteva zile mai târziu, când a căpătat puţină putere să se deplaseze de unul singur, a fost scos la plimbare de către Lisa Chiarelli, voluntară în organizaţia „Hope for Paws”. Acum Jordan avea o nouă şansă la viaţă, dar de data aceasta în linişte şi siguranţă. După alte câteva zile i-au fost scoase firele de la operaţie şi de acum înainte va putea trăi iubit şi ocrotit alături de Lola şi Frankie, doi alţi căţei salvaţi din situaţii limită.

Cu fiecare zi care trecea, terapiile de recuperare îl făceau pe Jordan tot mai puternic. Chiar dacă de acum înainte se va putea deplasa numai în trei picioare, acest căţel este un exemplu de voinţă, care demonstrează tuturor că viaţa este frumoasă şi merită trăită în orice condiţii.

Privindu-l cât de fericit este şi cât de mult se bucură de viaţă, nu poţi să nu accepţi doza de optimism pe care o transmite. Totul este minunat atunci când se termină cu bine şi asta pentru că Eldad Hagar, acest înger păzitor al animalelor fără stăpân, a intervenit de urgenţă pentru a-l salva şi pentru a-i oferi o viaţă mai bună.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume