Privind aceste imagini ne dăm seama cu multă uşurinţă că vârsta poate fi doar un număr atunci când există dragoste şi pasiune pentru muzică şi dans. Naturaleţea cu care această doamnă aflată la o vârstă onorabilă dansează ne lasă practic fără cuvinte.
Să urci pe scenă la 88 de ani pentru o reprezentaţie de dans de mare virtuozitate poate fi atu-ul unei persoane dinamice căreia nimic nu i se pare prea greu. Atunci când pui pasiune în ceea ce faci, rezultatul este unul remarcabil.
Jean Veloz trăieşte în California şi este după cum vedem o dansatoare uimitoare care face dovada talentului ei extraordinar chiar şi la vârsta deloc de neglijat pe care o poartă pe umeri. Ea îl are partener pe Marcus Koch de la „Herräng Dance Camp” din Suedia şi împreună formează o echipă imbatabilă.
Între cei doi dansatori există o chimie extraordinară, Marcus reuşind să o conducă la fiecare mişcare sau în pas de dans cu multă naturaleţe. Jean se mobilizează incredibil reuşind să ne emoţioneze profund cu reprezentaţia ei de mare dansatoare.
Energia pozitivă şi deopotrivă emoţia nepreţuită se regăsesc din plin în coregrafia momentului lor care încântă privirile tuturor spectatorilor din sală. Nu e de mirare că aceştia îi aplaudă la scenă deschisă pentru reprezentaţia lor de zile mari.
Dansul lor se dovedeşte a fi un moment de frumuseţe şi mare inspiraţie. Pe bună dreptate trebuie să acordăm tot respectul şi admiraţia acestei doamne care reuşeşte cu profesionalismul şi farmecul ei irezistibil să ne aducă o lacrimă de emoţie în colţul ochilor.
Sursa: Rusty Frank via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





