Cine a spus că un ghepard nu poate fi prieten la cataramă cu un câine nu i-a văzut încă pe protagoniştii acestor imagini care se joacă prin zăpadă cu multă naturaleţe. Puiul de ghepard cât şi prietenul canin fac o pereche incredibilă, iar stratul generos de zăpadă este tocmai potrivit pentru o distracţie pe cinste.
Kumbali este un pui de ghepard în vârstă de 8 luni care are ocazia pentru prima dată în viaţa lui să alerge şi să se tăvălească prin zăpadă alături de prietenul lui cel mai bun, un metis Labrador pe numele lui Kago. Pentru că pe moment Grădina Zoologică „Metro Richmond Zoo” din Moseley, Virginia, era temporar închisă, unul dintre îngrijitorii de acolo le-a oferit celor doi buni prieteni o zonă împrejmuită destul de mare pentru ca aceştia să poată alerga în voie.
După cum vedem în aceste imagini, reacţia animalelor la vederea stratului de zăpadă este adorabilă. Nimeni nu s-ar fi aşteptat ca aceste animale diferite ca specie să se accepte şi să interacţioneze atât de bine. Când Kumbali avea doar două luni, îngrijitorii au observat că puiul de ghepard nu creştea, deşi mama lui îl alăpta în permanenţă. Date fiind aceste condiţii, s-a luat decizia de a fi alăptat artificial pentru a se putea dezvolta normal.
Pentru că lipsea destul de mult timp de lângă mama, exista riscul ca puiul să nu mai fie acceptat de aceasta în preajma ei, drept urmare acestuia îi trebuia un partener de joacă, iar Kago a fost prietenul perfect. Câinele fusese la rândul lui salvat de către fundaţia „The Art of Paws”. Prietenia lor a devenit în scurt timp un fapt real şi deşi pare puţin ciudată, cele două animale sunt de nedespărţit. Cât sunt de adorabili!
Sursa: Metro Richmond Zoo via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





