Acest bărbat escaladează un munte. Când cadrul se lărgeşte – pur şi simplu rămâi fără cuvinte

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Orice limită poate fi depăşită dacă există motivare şi voinţă fără margini. Compania „Nike” îşi doreşte prin acest clip să demonstreze tuturor că orice om care se află în pragul unei provocări poate merge mai departe, chiar dacă din punct de vedere fizic se consideră incapabil de a face acest lucru. Totul depinde de puterea de te mobiliza exemplar în orice condiţii şi de a ajunge la final.

Campania „Unlimited” ni-l aduce în prim plan pe atletul Kyle Maynard, dar mai ales hotărârea acestuia de a depăşi orice provocare. În vârstă de 30 de ani, viaţa lui Maynard i s-a schimbat total în momentul în care i-au fost amputate atât braţele cât şi picioarele din cauza unei afecţiuni rare de care suferă.

Născut în Washington DC, Maynard ne transmite prin atitudinea lui extraordinară o lecţie adevărată de viaţă pe care nu mulţi curajul să o arate tuturor. El singur mărturiseşte faptul că atunci când privim sportivii în diferite concursuri vedem doar succesele şi nu efortul susţinut pe care îl depun pentru a ajunge la aceste performanţe sau eşecurile dinaintea reuşitelor.

„Dacă faci un lucru pentru prima oară în viaţa ta trebuie să ai motivaţia de a-l duce la bun sfârşit, învăţând să-ţi foloseşti mintea şi adaptându-te pentru a putea depăşi orice provocare.”

Faptul că îl vedem în aceste imagini urcând Muntele Kilimanjaro fără a avea mâini şi picioare este într-adevăr o mare performanţă, iar rezultatul este cu atât mai remarcabil. Maynard este, fără îndoială, un atlet care dovedeşte inspiraţie şi o atitudine cât se poate de normală, Acesta a ales să sfideze limitele reuşind să escaladeze muntele acoperit cu zăpadă la fel ca orice alpinist.

Totul se transpune aici printr-o voinţă şi un curaj extraordinar. Toată admiraţia pentru acest sportiv, care în ciuda deficienţelor sale severe merge mai departe în viaţă cu fruntea sus!

Sursa: Nike via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume