Cum să-ţi împătureşti impecabil un tricou. Simplu şi eficient!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Se întâmplă uneori să ne grăbim sau să nu fim atât de pricepuţi atunci când trebuie să îndoim tricourile „la dungă” pentru a le aşeza în dulap sau în bagajul cu care plecăm în călătorie. Folosind această metodă inedită, tricourile noastre vor fi perfect îndoite şi nu va trebui să le călcăm atunci când le vom îmbrăca.

Cu doar câteva bucăţi de carton de diferite dimensiuni pe care le vom asambla după o schemă precisă ne vom construi un „instrument” pentru îndoit tricouri. Pentru început vom decupa câteva bucăţi de carton având următoarele dimensiuni: 2 bucăţi cu lungimea de 72 cm şi lăţimea de 25 cm, o bucată cu lungimea de 72 cm şi lăţimea de 35 cm şi o bucată cu lungimea de 36 cm şi lăţimea de 25 cm. Pentru a executa această operaţiune ne vom folosi de un cutter bine ascuţit.

Pasul următor îl reprezintă asamblarea cartoanelor care vor fi lipite între ele cu scotch în aşa fel încât bucăţile egale ca dimensiuni şi cea mai mică dintre ele să fie flexibile – să se deschidă şi să se închidă asemeni unor ferestre.

Aşezăm tricoul pe suprafaţa cartoanelor şi vom închide din trei părţi bucăţile de carton în aşa fel încât din doar trei mişcări tricoul va fi perfect îndoit. Această idee nu este greu de realizat, cu atât mai mult cu cât folosim pentru construirea ei materiale refolosibile… cartonul de la o cutie de ambalaj. Simplu şi eficient!

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume