Când vine vorba de o fotografie, protagoniştii sunt îndemnaţi să zâmbească larg pentru ca veselia din poză să atingă cote maxime. De data aceasta, alături de o fetiţă adorabilă se află în faţa aparatului de fotografiat şi patrupedul familiei, care adoptă după cum vedem aceeaşi figură veselă.
Mama îşi doreşte să surprindă o fotografie adorabilă cu fetiţa ei, însă în cadru apare şi câinele familiei, un minunat Collie care vrea cu orice chip să stea alături de micuţă pentru realizarea unei amintiri de neuitat.
Regula pentru această fotografie este aceea de a zâmbi larg, de parcă ai spune cuvântul „cheese” (în traducere din limba engleză însemnând „brânză”). I-o fi placând câinelui brânza la propriu, însă deopotrivă îi face plăcere să zâmbească larg, lăsându-şi la vedere dentiţia albă ca zăpada.
Părinţii s-au amuzat copios de aceste momente haioase. Expresia de pe chipul patrupedului este pe cât de neaşteptată, pe atât de amuzantă. Fără îndoială instantaneele fotografice surprinse au fost pline de haz şi vor deveni mai târziu amintiri de neuitat pentru toţi membrii acestei familii.
Astfel de scene adorabile se întâlnesc destul de des în orice familie care a adoptat un câine ca animal de companie. Patrupedul nu poate să stea niciodată deoparte, făcându-şi simţită prezenţa în cele mai importante momente. Comportamentul său este un plus de veselie în orice cămin!
Sursa: Aloha people of earth via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





