Cu toţii ştim că buna dispoziţie are un rol foarte important pentru a fi echilibraţi din punct de vedere psihic. De fiecare dată când ne amuzăm şi râdem copios parcă toate problemele dispar şi intrăm astfel într-o lume fără griji şi stres. Iar dacă în această poveste apare şi o fetiţă drăgălaşă al cărui râs devine din ce în ce mai amuzant, atunci există toate şansele ca ziua să se transforme în una mult mai fumoasă.
Tatăl fetiţei din imagini a găsit o metodă cu totul aparte să îşi facă fetiţa să râdă prin folosirea unui compresor cu aer ce o gâdilă pe micuţă foarte tare. Cel mai probabil, jetul de aer cu care o gâdilă tăticul pe tălpi o distrează foarte mult pe micuţa ce se amuză copios. Se distrează atât de tare, încât nu îşi poate stăpâni reacţiile, iar râsul său colorat nu poate decât să ne binedispună instantaneu.
Fără îndoială râsul şi bucuria exprimate de acest copil adorabil reprezintă cea mai bună terapie pentru părinţi. Râsul molipsitor al copilului este cu certitudine o încântare pentru tăticul ei care reuşeşte cu o metodă atât de simplă să îşi facă micuţa fericită.
Nimic nu este mai spectaculos decât râsul în hohote al unui copil ce emană fericire şi inocenţă. Părinţii acestei fetiţe cu siguranţă sunt foarte entuziasmaţi de fiecare dată când aceasta râde cu atâta poftă!
Sursa: AFV via Rumble
Autor text: LiveBiz.ro





