Dronele pot surprinde imagini incredibile de la înălţime şi pot ajunge prin dimensiunile lor reduse în locuri în care poate niciun alt obiect zburător nu ar putea pătrunde. Imaginile filmate de o astfel de dronă pe o pajişte unde pasc şi aleargă în voie o mulţime de oi sunt după cum vedem uimitoare.
Un cioban din Noua Zeelandă a avut ideea inspirată de a-şi filma oile aflate la păscut cu o dronă, iar rezultatul este unul remarcabil. Mulţimea de puncte albe care se deplasează cu multă rapiditate într-o direcţie sau alta seamănă foarte bine cu spectacolul oferit de stolurile imense de păsări care înnegresc cerul pe neaşteptate.
De data aceasta spectacolul atât de fascinant se desfăşoară pe pământ, iar imaginile surprinse sunt de domeniul fantasticului. Tim Whittaker este cel care îşi urmăreşte astfel turma de oi rezolvând şi sarcina uneori destul de dificilă de a-şi aduna oile la un moment dat şi de a le orienta în direcţia precisă.
Tehnologia zilelor noastre vine cu soluţii extrem de eficiente pentru rezolvarea unor probleme cum ar fi adunarea oilor care adeseori este o sarcină dificilă chiar dacă un cioban are alături cei mai experimentaţi câini. Această dronă condusă cu multă măiestrie din telecomandă reuşeşte să adune toate mioarele la un loc şi mai mult decât atât, să le facă să treacă printr-o poartă destul de îngustă.
Zgomotul produs de dronă, dar şi simpla prezenţă a acesteia zburând în apropierea oilor le asigură ciobanilor un succes garantat.
Sursa: Caters Clips via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





