O trupă de toboşari ne uimeşte cu cea mai bună sincronizare văzută în ultima vreme!

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Chiar dacă nu sunt atât de des întâlnite, spectacolele de acest gen ne plac şi ne impresionează deopotrivă. Dacă privim aceste imagini, putem afirma cu certitudine că oamenii sunt capabili de realizări cu totul nebănuite. Formată în 1990, trupa „Top Secret Drum Corps” este din Basel, Elveţia şi are în componenţa ei 25 de artişti amatori. Împreună reuşesc să sfideze perfecţiunea prin spectacolul lor.

Membrii formaţiei au diferite meserii în viaţa de zi cu zi (bancheri, funcţionari publici, muncitori) dar pasiunea pentru tobe i-a legat într-o prietenie trainică. În timpul lor liber se adună pentru a repeta ritmuri de tobe pe coregrafii în care fiecare ştie la perfecţie care îi este locul şi ce trebuie să facă în orice moment.

Deoarece interpretarea acestei coregrafii necesită mult exerciţiu şi totul trebuie să fie perfect, exigenţa este unul din punctele lor forte.

Imaginile vorbesc de la sine: paşii lor se sincronizează perfect cu bătăile tobelor iar grupările şi regrupările în formaţie impresionează pe orice privitor. De asemenea, ţinutele de gală pe care le poartă sunt deosebite şi oferă prestanţă întregii trupe.

O idee genială a fost introducerea în spectacol a drapelelor corespunzătoare fiecărei coregrafii. Acestea dau o notă de eleganţă fiecărui spectacol susţinut de talentaţii elveţieni.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume