Cum să faci o „sferă strălucitoare” folosind pahare de plastic şi o instalaţie de lumini

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Sărbătorile de iarnă se evidenţiază prin lumina, culoare şi multă strălucire. O mulţime de lumini strălucitoare asemeni unui curcubeu de culori ne bucură privirile cu prilejul acestor sărbători minunate, însă cele făcute manual sunt cu mult mai deosebite.

Pentru a realiza o decoraţiune plină de luminiţe colorate avem nevoie de multe pahare transparente din plastic, un capsator, câţiva cleşti de rufe şi o instalaţie de luminiţe pentru Crăciun.

Mai întâi le vom perfora pe fiecare în parte, după care le vom aşeza unul lângă altul şi le vom capsa între ele.

Vom observa că paharele formează o jumătate de sferă. Continuăm cu restul de pahare până când proiectul nostru va capăta forma unui glob. Ca să ne fie mai uşor, le fixăm temporar cu ajutorul cleştilor de rufe.

Vom aşeza în interior instalaţia de brad introducând beculeţele unul câte unul în orificiul fiecărui pahar. Vom avea grijă să fixăm foarte bine paharele între ele în aşa fel încât sfera formată să fie rigidă.

La final aşezăm globul strălucitor în locul în care dorim să ne lumineze ambientul şi conectăm instalaţia la priză. Dintr-o dată casa ne va fi inundată de lumină şi culoare.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume