Patrupezii sunt de regulă cei mai buni prieteni ai omului şi întotdeauna sunt companionii perfecţi. Unele rase de câini sunt cele mai potrivite pentru a ne proteja familia de intruşi sau, cel puţin, să ne alerteze când se întâmplă ceva neobişnuit prin casă.
Dory este o femelă din rasa St. Bernard care a fost de mare ajutor familiei sale la o oră destul de matinală. Într-una din nopţi, în jurul orei 2:00 AM câinele a început să latre cu toată puterea reuşind să atragă atenţia tuturor din casă. Familia a fost trezită de această agitaţie, dar nu au putut să-şi dea seama ce a încercat Dory să le spună. Iniţial s-au gândit că probabil câinele are vreo problemă sau nu se simte bine, însă în scurt timp şi-au dat seama că există un motiv bine întemeiat pentru reacţia lui Dory.
Deşi Dory părea un câine de familie obişnuit, s-a dovedit a fi mult mai mult de atât. În momentul în care toată familia a fost trezită de lătrătul câinelui, în casă se simţea un miros ciudat. Împreună cu Dory şi pisicile din casă mieunau fără încetare. În interiorul locuinţei mirosea a gaze deoarece butonul aragazului lăsat pe flacără mică se stinsese, iar gazul se împrăştia în încăpere.
Stăpânul câinelui a sunat apoi la numărul unic de urgenţă şi în scurt timp întreaga stradă s-a umplut de maşini de pompieri. Făcând verificările de rigoare, aceştia i-au expus proprietarului cel mai rău scenariu. Din fericire Dory a fost acolo pentru a salva situaţia la timp. Acest lucru a dovedit încă o dată că un animal de companie îţi poate salva uneori chiar viaţa.
Sursa: KOCO 5 News via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





