Un make-up artist poate transforma în totalitate chipul unei persoane, folosindu-şi întreaga lui pricepere. Dacă pentru pentru un eveniment festiv, machiajul va avea o notă de rafinament şi eleganţă cu totul aparte, în cazul unui carnaval, chipul oricui poate fi transformat chiar şi într-un... cerb.
Maria Malone-Guerbaa realizează imagini fantastice doar cu ajutorul unor pensule şi vopsele speciale de pictură pe piele. Ea reproduce pe chipul oamenilor imaginea perfectă a capului unor animale care par identice cu modelul natural.
Ceea ce vedem în acest filmuleţ sunt adevărate opere de artă. La prima vedere avem în faţă figura unui cerb cu tot coloritul său specific, cu ochii, nasul şi coarnele cât se poate de reale. Ceea ce remarcăm însă în decurs de câteva secunde este un chip uman care a fost transformat în acest fel de priceputa artistă.
„Cerbii sunt nişte creaturi frumoase şi am vrut să văd dacă pot realiza unul folosind tehnicile specifice machiajului. A durat peste două ore pentru a picta umbrele care să creeze iluzia de profunzime şi efectul de blană.” – mărturiseşte Maria.
Pasionată de arta machiajului, munca ei s-a concretizat în mai multe proiecte de gen pentru vedetele din filme sau televiziune. Deşi a început cu picturi faciale la petreceri pentru copii, a ajuns acum să realizeze feţe umane transformate total şi care redau imagini neobişnuite.
Sursa: Caters TV via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





