Pisicile se număra printre cele mai afectuoase animale reuşind să-şi dovedească prietenia şi afectivitatea în orice condiţii. Limbajul corpului constituie adeseori declaraţia lor de iubire, felinele ştiind cum să se alinte astfel încât să câştige încrederea stăpânilor lor.
Aceste imagini ne prezintă o pisică vărgată care îl întâmpină în fiecare zi indiferent de condiţiile meteorologice pe cel care le aduce locuitorilor din zonă presa şi facturile. Deşi acesta le povestea tuturor despre reacţia adorabilă a pisicii, nimeni nu l-a crezut până când nu a adus ca dovada imaginile filmate.
De cum ajunge în zonă, poştaşul este întâmpinat de simpatica felină care apare pe neaşteptate cocoţându-se pe gardul unde se află cutia poştală. De acolo îi este mult mai uşor să se urce direct în geanta acestuia. În acest moment felina primeşte cu multă drăgălăşenie afecţiunea postaşului care o răsplăteşte cu mângâieri delicate. Nu se poate să nu fim emoţionaţi privind această relaţie atât de specială care cu siguranţă durează de ceva timp.
Dacă până acum ştiam că un câine poate fi declarat din start cel mai bun prieten al omului, de acum suntem convinşi că şi pisicile pot fi la fel prietenoase şi loiale. Chiar dacă e soare sau dacă plouă, această pisică vine întotdeauna în întâmpinarea postaşului ca un prieten adevărat. Emoţionant!
Sursa: SlideShow ForFun via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




