Nu şi-au lasat fiica să stea alături de acest om. Apoi primesc o lecţie de viaţă usturătoare

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Viaţa sau moartea nu ţin cont de rasă, cu atât mai puţin de culoarea pielii sau de vârstă... important este ca oamenii să fie solidari în orice condiţii. O parte dintre noi însă, nu realizăm că un om simplu, fără posibilităţi materiale sau de o anumită naţionalitate pe care nu o agreem, poate deveni cea mai importantă persoană de pe pământ. Acest tânăr pakistanez a salvat viaţa fetiţei unei familii cu puternice convingeri rasiste.

La început familia pe care o veţi vedea nu vrea să aibă nimic de-a face cu tânărul din stânga – şi toate acestea datorită faptului că este diferit faţă de ei. Mai mult, nu au nici cea mai mică problemă în a-şi arăta repulsia pe care o simt. Nu peste mult timp, doctorul îi invită pe toţi patru în cabinetul medical, pentru a le face cunoştinţă şi a le dezvălui un mare secret.

Scurt metrajul intitulat „Tzafar (Jafar)”, realizat de Nancy Spetsioti, înfăţişează o scenă destul de des întâlnită în societatea de azi: o familie lipsită de respect şi cu o atitudine discriminatorie îşi dezvăluie adevărata faţă atunci când intră în contact cu o persoană ce aparţine unei alte rase sau altei naţionalităţi.

În sala de aşteptare a unui spital, pe bancheta din faţa unui cabinet medical, un tânăr aşteaptă liniştit să fie invitat înăuntru. La acelaşi cabinet vine şi o familie, care încearcă pe cât posibil să evite contactul cu acest tânăr.

Surprinzător este faptul că sunt invitaţi să intre împreună în cabinet şi după ce medicul o felicită pe micuţă pentru zâmbetul şi pofta ei de viaţă căpătate în urma operaţiei, atât ei cât şi părinţilor le face cunoştinţă cu tânărul, care era era de fapt donatorul ce contribuise la salvarea vieţii fetiţei lor. Tânărul le zâmbeşte, iar părinţii realizează cât de greşit este să discriminezi pe cineva.

Atunci când viaţa atârnă de un fir de aţă, realizăm cât de mult contează pentru noi oamenii, mai ales în momentul în care avem nevoie urgentă de un transplant. Donatorii sunt cei care ne dau această şansă şi aceştia sunt cei mai minunaţi oameni, pe care de cele mai multe ori nici nu-i cunoaştem.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume