De câte ori nu ne-am amuzat teribil alături de animalele noastre de companie? Fie ele câini, pisici sau păsări, reacţiile lor imprevizibile ne-au înseninat ziua şi ne-au oferit o atmosferă plină de bună dispoziţie. Distracţia a fost de fiecare dată cu atât mai mare cu cât încercările patrupezilor de a prinde o gustare sau o jucărie aruncată spre ei au fost sortite eşecului.
Compilaţia cu reacţii care de care mai simpatice ne oferă o doză de bună dispoziţie şi amuzament care ne aduce instantaneu zâmbetul pe buze. Fiecare dintre câinii prezenţi în aceste imagini ratează ceea ce trebuie să prindă, ajungând să aterizeze în mod forţat în cele mai neobişnuite poziţii, iar filmările redate cu încetinitorul accentuează şi mai mult încercările lor nereuşite.
Unii dintre protagoniştii acestui filmuleţ sunt dornici de afirmare, drept urmare se reped cu mult curaj să prindă orice le aruncă stăpânii lor la distanţă, iar alţii au o atitudine plină de de apatie, neinteresându-i defel jocul propus.
Oricare ar fi situaţia de fapt, reacţia fiecărui câine prezent în acest filmuleţ este de departe una adorabilă şi într-o notă de amuzament. Relaţia câinilor cu stăpânii lor este totuşi una specială, iar privirile patrupezilor spun acest lucru cu multă naturaleţe. Priviţi-i şi vă veţi binedispune ca prin farmec!
Sursa: TastefullyOffensive.com via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro




