Postul de televiziune ABC News 6 a postat într-o zi de duminică pe pagina sa de Facebook o poză cu o căprioară care era blocată în mijlocul lacului îngheţat Albert Lea din Minesotta. Aceştia anunţau că sunt două căprioare şi un cerb pe lac.
Deşi postarea a strâns o grămadă de comentarii, James Kenison şi tatăl său Doug Kenison au fost singurii care au hotărât că trebuie să ajute aceste animale. Cei doi au cerut ajutorul firmei MedCity care avea în dotare vehicule speciale pentru intervenţii pe suprafeţe îngheţate. Personalul le-a pus la dispoziţie două vehicule hovercraft, aceştia pornind de urgenţă în operaţiunea de salvare a celor trei suflete.
Aflate la mai mult de 1 km distanţă de marginea lacului, cei doi salvatori s-au apropiat de ele şi au văzut că nu erau prinse în lac ci pur şi simplu nu se puteau ridica din cauza gheţii. Tatăl şi fiul au scos o frânghie şi au legat-o de picioare pe prima căprioară, ducând-o spre mal. Pe cea de-a doua au reuşit să o prindă de burta, in zona membrelor posterioare, trăgând-o si pe aceasta la marginea lacului.
Ajunse la marginea lacului, cele două căprioare au fugit în pădure reîntorcându-se la activitatea lor zilnică. Cerbul a fost cel mai greu de salvat deoarece avea o copită prinsă în gheaţă. După ce au reuşit să îi scoată piciorul prins, l-au tras la mal reuşind să îl salveze şi pe el.
Sursa: GoPro via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





