Şi-a surprins pisica în timp ce umbla în sertar. Reacţia felinei e nepreţuită!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Această mâţă este surprinsă de stăpâna ei în timp ce cotrobăia de zor într-un sertar. Din curiozitate, pisica voia să ştie ce i-ar fi pe plac dintre lucrurile aflate în el. Ea deschide încet sertarul, apoi caută cu lăbuţa cu o rapiditate de invidiat. Nici nu apucă bine să vadă tot, când îşi face apariţia stăpâna casei, care o surprinde „în flagrant”.

Vorbind la modul general, pisicile, la fel ca toate animalele, sunt capabile de emoţii şi sentimente pe care nici nu le bănuim. Mai ales atunci când trebuie să-şi ceară iertare pentru ceva ce au greşit.

Atunci când sunt surprinse asupra faptului, pisicile arată semne destul de clare că sunt vinovate. Acestea se jenează vizibil, se uită drept în ochii stăpânilor, cerând subtil iertare.

Deşi ştie că a făcut un lucru greşit, situaţia este destul de drăguţă şi amuzantă. Felul cum închide sertarul, abia atingându-l cu lăbuţa şi făcându-l să alunece încet – ne face să zâmbim cu nonşalanţă.

Ne putem închipui că a urmat o mustrare, în urma căreia pisica nu a mai călcat strâmb. Cel puţin deocamdată!

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume