Muzica bună nu moare niciodată. De câte ori nu v-aţi trezit fredonând această melodie?

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Există nenumăraţi artişti care au reuşit de-a lungul anilor să îşi pună amprenta asupra inimilor noastre. Printre aceştia se numără şi componenţii trupei Scorpions pentru care anul de lansare pare să fie doar o cifră, întrucât ei adună chiar şi acum în jurul lor fani de toate vârstele.

Scorpions este o trupă de muzică rock care a luat fiinţă la Hanovra, Germania, la sfârşitul anilor ’60. Melodii consacrate precum „Rock you like a hurricane”,” Send me an angel” sau „Still loving you” au reuşit să ne bucure sufletele la fiecare audiţie şi să ne facă să iubim şi mai mult stilul acestor oameni minunaţi. De departe însă cel mai sensibil cântec al acestei formaţii este „Wind of change” pe care avem şansa să-l ascultăm şi în acest clip într-o interpretare uimitoare.

În cadrul unui concert extraordinar intitulat „Moment of glory” care a avut loc în anul 2000, trupa Scorpions a interpretat această piesă minunată alături de „Filarmonica din Berlin”. Încă de la primele acorduri ale acestor faimoşi instrumentişti putem simţi emoţia cântecului care a făcut istorie în întreaga lume.

După un intro absolut sublim, vocea solistului Klaus Meine şi armonia corzilor chitaristului Rudolf Scenker completează în cel mai frumos mod acest tablou muzical. Fluieratul consacrat ce imită adierea vântului pare a avea şi acum menirea de a „aduce schimbarea”. Ori de câte ori am asculta această melodie cu siguranţă niciodată nu am crede că este suficient! Toţi laurii pentru aceşti artişti minunaţi!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume