Şi-a surprins vecinul curăţându-şi aleea, însă câinele lui este cel care atrage toate privirile

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Când ai un câine ca animal de companie, acesta va fi un prieten adevărat şi de nădejde în orice situaţie, chiar şi în zilele friguroase de iarnă când trebuie să îţi cureţi curtea sau aleea de stratul gros de zăpadă. Priviţi şi vă minunaţi!

Câinii pe care îi avem alături ne sunt de un real ajutor chiar şi atunci când trebuie să înlăturăm stratul de zăpadă de pe aleea din faţa casei. Aceştia nu se dezlipesc de stăpânii lor şi încearcă să se facă utili în orice situaţie. E drept că răsplata nu întârzie să apară şi îi vedem pe harnicii patrupezi cum sunt purtaţi pe lopată de stăpânii lor ca pe sanie veritabilă.

Uneori câinii îşi doresc într-atât de mult să-şi impresioneze stăpânii încât iau singuri iniţiativa şi cu lopata ţinând-o strâns între dinţi sau chiar cu propriile lăbuţe pornesc în marea acţiune de deszăpezire. După cum vedem unii dintre patrupezii surprinşi în aceste imagini sunt extrem de motivaţi şi îşi pun toate forţele în acţiune drept urmare vor fi lăudaţi şi răsplătiţi pe măsură de către stăpâni pentru devotamentul lor.

Este adevărat că mişcarea face bine oricui, chiar şi simpaticilor căţeluşi care îşi menţin astfel sănătatea la cele mai înalte cote respirând tot timpul un aer proaspăt şi de asemenea fortificându-şi întreg organismul. Gândindu-ne că întotdeauna vom avea ierni friguroase cu multă zăpadă ar fi minunat să avem alături un câine precum cei din imagini care să fie sprijin necondiţionat la îndepărtarea zăpezii din locurile circulabile şi nu numai.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume