O piesă cu un mesaj minunat, cântată de o voce superbă poate fi un mijloc prin care putem uita măcar pentru o clipă de momentele nefericite întâlnite de-a lungul zilei. Duetul din aceste imagini în interpretarea a două artiste de renume mondial, Whitney Houston şi Mariah Carey, ne face inimile să tresalte de emoţie încă din primele secunde.
Regretata artistă Whitney Houston a fost şi va rămâne una dintre cele mai apreciate şi iubite cântăreţe. De-a lungul carierei sale aceasta a primit numeroase distincţii, astfel încât în anul 2009, „Guinness World Records” a menţionat-o ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile, obţinând până atunci un total de 415 premii. În acelaşi timp şi Mariah Carey s-a bucurat de un succes răsunător datorită vocii sale puternice şi ample.
Duetul celor două minunate artiste este poate unul dintre cele mai impresionante, atât datorită mesajului transmis prin piesa „When You Believe”, cât şi a vocilor lor clare şi sensibile. Acest duo memorabil ne oferă emoţii şi trăiri profunde, creând o imagine rară a doua celebrităţi ce doresc să ofere darul lor nepreţuit publicului.
Vizionând acest clip nu putem decât să ne bucurăm de prestaţia celor două artiste, rememorând de fiecare dată când simţim nevoia acest moment unic. O interpretare care alină suflete şi trezeşte sentimente la viaţă!
Sursa: whitneyhoustonVEVO via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





