Când am văzut ce fac cei doi – mi-a stat inima în loc. Acest cuplu este uimitor!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Nicicând nu s-au îmbinat mai armonios muzica, dansul şi acrobaţia decât în momentul artistic prezentat într-una din ediţiile concursului de talente „Ukraine's Got Talent” de către o pereche de tineri care pun multă pasiune şi dăruire în ceea ce fac.

Aiusha Khadzh Khamed şi Vladyslav Ivashkin, cunoscuţi sub numele de „Duo Flame”, au impresionat cu dansul lor plin de emoţie şi sensibilitate. Pe fundalul melodiei „Je t’aime” a solistei Lara Fabian, cei doi au făcut dovada unor aptitudini artistice cu totul ieşite din comun. Cu mare lejeritate au îmbinat în cadrul coregrafiei elemente de gimnastică acrobatică, balet şi multă emoţie.

Prizele şi elementele de forţă au făcut juriul să tresară iar momentele de tandreţe au adus lacrimi de emoţie în ochii celor din sală. Toţi i-au răsplătit cu aplauze binemeritate pentru reprezentaţia lor incredibilă.

Aiusha Khadzh Khamed are 23 de ani şi a petrecut mult timp în sala de sport fiind atrasă încă de la vârsta de 4 ani de gimnastica artistică. La vârsta de 13 ani a plecat în Spania unde sub îndrumarea unui antrenor priceput a reuşit să-şi desăvârşească pregătirea de gimnastă şi să câştige multe concursuri de profil. La 18 ani a revenit în Ucraina unde a decis să se îndrepte către o carieră artistică.

Vladyslav Ivashkin este cu 3 ani mai mare decât Aiusha şi a avut din familie modele de urmat. Tatăl său este un wrestler profesionist iar mama, gimnastă. La vârsta de 7 ani a intrat pentru prima oară în sala de gimnastică unde a învăţat tehnici de acrobaţie. La 13 ani a devenit campion naţional al Ucrainei, iar mai târziu a participat pentru prima dată la un Campionat Mondial unde a câştigat medalia de argint. Următorii 5 ani a reprezentat Ucraina în multe campionate internaţionale, iar începând cu vârsta de 18 ani s-a axat pe spectacole de circ şi a decis să încerce şi el o carieră artistică.

Sursa: Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume