Copiii le citesc poveşti patrupezilor de la un adăpost de animale, pregătindu-i pentru viaţa în familie

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Menirea multor asociaţii care se ocupă cu ajutorarea animalelor este în principal creşterea numărului adopţiilor. Urmărind acest videoclip ne putem da seama cu uşurinţă că un element foarte important pentru realizarea acestui scop îl reprezintă scurtarea perioadei de şedere în adăposturile special amenajate prin realizarea unor programe diverse de acomodare a câinilor cu prezenţa oamenilor.

În luna Decembrie a anului trecut, două organizaţii nonprofit de salvare a animalelor din Missouri (The Shelter Buddies şi Humane Society) şi-au unit forţele pentru a pune bazele unui proiect inedit. Ceea ce s-a conturat astfel a fost un program de lectură care avea multiple beneficii atât asupra copiilor cât şi a câinilor fără stăpân care au luat parte la acest eveniment.

Întrucât Crăciunul era aproape, această reuniune a fost o ocazie prielnică pentru ca micuţii să le citească patrupezilor câteva poveşti tematice, să le confecţioneze felicitări şi să împartă câteva prăjiturele. Imaginile surprinse la faţa locului sunt incredibile!

Copilaşii şi-a ocupat câte un loc în faţa cuştilor şi fiecare după puterile sale a început să citească o poveste. Efectele au fost imediat vizibile! În cazul câinilor foarte timizi şi speriaţi vocile micuţilor aduceau linişte şi relaxare, iar acolo unde căţeluşi aveau un comportament foarte agitat aceştia învăţau că această atitudine nu este una potrivită. Toţi patrupezii interacţionau astfel cu vizitatorii lor şi îşi adaptau modul de comportare pentru a fi acceptaţi de către aceştia.

Din acest program aveau de câştigat foarte mult şi piticii care îşi dezvoltau deprinderea de a citi cursiv şi cu intonaţie. Această iniţiativă îi ajută pe copii să înveţe cum trebuie să aibă grijă de animale, dezvoltându-le valori precum respectul, responsabilitatea şi bunătatea. În acest fel copiii vor putea crea o lume mai bună pentru aceste creaturi minunate!

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume