Nu de puţine ori avem invitaţi la masă sau trebuie să mergem într-o vizită în care din pură politeţe dăruim un mic dar... apetisant. Câteva prăjiturele aşezate cu grijă într-o cutie marca „hand made” poate fi darul cel mai potrivit.
O simplă farfurie din carton poate fi transformată cu puţină îndemânare într-o cutie de cadou inedită şi foarte utilă. Tot ce trebuie să facem este să trasăm pe diagonala farfuriei patru linii paralele, dar care în acelaşi timp se întretaie între ele două câte două perpendicular.
Pasul următor este acela de a îndoi de-a lungul liniilor marginile opuse ale farfuriei după care să tăiem cu foarfeca două crestături de fiecare parte urmărind aceleaşi linii, dar numai pe o distanţă de aproximativ 4 cm.
Vom îndoi apoi porţiunile delimitate de tăieturi după care vom aduna în acelaşi loc şi extremităţile rămase două câte două pentru a forma o cutiuţă veritabilă. Folosind o bandă de scotch vom putea fixa cutia la capete. Deja cutia noastră de prăjituri a căpătat contur, însă pentru a-i da un design cât mai plăcut îi putem aplica o fundiţă roşie sau îi putem cresta una din margini răsucind-o uşor. E minunat când poţi pune în practică idei ingenioase, mai ales dacă obiectele obţinute nu implică bani în plus.
Sursa: DaveHax via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro