Adopţia unui animal reprezintă o faptă minunată. Atunci când oameni mărinimoşi decid să le ofere o nouă şansă la viaţă unor animăluţe neajutorate, parcă ceva magic se întâmplă, iar aceste suflete pure nu încetează niciodată să îi răsplătească pe cei care i-au salvat prin devotamentul şi dragostea lor.
Imaginile surprinse în această filmare ne lăsa fără grai încă de la început! O familie deosebită a vizitat un adăpost pentru câini şi mergând pe lângă cuşti, unul dintre patrupezi le-a atras atenţia în mod special prin cuminţenia lui. Benny, un căţeluş de-a dreptul special, nu lătra puternic la fel ca celelalte exemplare aflate acolo, ci era chiar speriat de toată atmosfera creată.
În momentul în care uşa cuştii sale a fost deschisă, micul animăluţ se ghemuieşte speriat într-un colţ, neştiind ce urmează să i se întâmple. După îndelungi chemări patrupedul se înduplecă şi vine către noii săi stăpâni. Ce se întâmplă apoi este uimitor!
După ce primeşte o lesă roşie, Benny iese din cuşcă şi începe să sară de bucurie pe holurile adăpostului. Observându-i comportamentul, avem impresia că el îşi ia rămas bun de la ceilalţi semeni ai săi şi chiar le transmite cu entuziasm faptul că de acum încolo va avea o nouă casă şi speră că nu se va întoarce niciodată în acel loc.
Fericirea pe care o exprimă acest căţeluş atunci când iese pe uşa adăpostului este nemărginită. El se bucură de fiecare pietricică sau fir de iarbă pe care le întâlneşte în calea sa. Libertatea pe care o resimte acum îi prieşte din plin! După o îndelungă suferinţă el poate acum să se mişte în voie şi îi molipseşte pe noii săi stăpâni cu energia sa debordantă. Dacă acea lesă nu l-ar ţine puţin în loc, cu siguranţă toată strada ar fi a lui!
Văzându-i reacţia incredibilă, cu siguranţă noii stăpâni ai lui Benny au fost foarte mândri de alegerea făcută. De acum înainte acest căţeluş va avea grijă să le însenineze zilele şi să nu le permită niciodată să fie trişti. Judecând după aceste imagini minunate, putem fi siguri că Benny va fi vedeta casei!
Sursa: Saving Carson Shelter Dogs via Facebook
Autor text: LiveBiz.ro





