Dacă până acum aţi avut impresia că doar noi oamenii putem avea parte de zile nefericite, ei bine, acest buldog englez este dovada clară ca şi câinii pot experimenta astfel de momente mai puţin bune.
După ce termină munca, stăpâna lui Bruley ajunge acasă şi începe o conversaţie cu acesta despre cum a decurs totul în lipsa sa. Câinele nu pare deloc euforic, ci din contră, afişează o mimică foarte plictisită.
Ori de câte ori este întrebat cum a fost această zi pentru el, patrupedul se vaită, lătrând foarte dezamăgit şi dând de înţeles că nimic nu e frumos şi nicio activitate nu are sens atunci când stăpâna nu îi este alături. Parcă îţi vine să îi plângi de milă când îl vezi văicărindu-se atât de tare şi de pătimaş!
Este uimitor chiar să îl auzim pe micuţul Bruley cum grăieşte la un moment dat, parcă omeneşte, următoarea expresie: „O, mama!”. Acest lucru o amuză nespus pe stăpâna sa care râde cu o poftă nemaiîntâlnită! Deşi starea sa nu pare a fi cea mai bună, drăgălăşenia patrupedului este nepreţuită! Nu ai cum să nu zâmbeşti atunci când îl vezi cum se tânguie neîncetat!
Abordând acest comportament, Bruley parcă şi-ar dori să îi transmită stăpânei sale să nu mai plece niciodată de acasă pentru ca astfel întreaga sa atenţie să îi aparţină numai lui. Numai aşa el va avea parte de clipe fericite, pline de dragoste şi răsfăţ!
Sursa: tinsely28's channel via Youtube
Autor text: LiveBiz.ro





