Ce se întâmplă când un ciobănesc alb elveţian şi un pisoiaş se întâlnesc pentru prima dată

Dacă îţi place acest articol, distribuie-l şi prietenilor tăi

Căţelul şi pisica nu sunt consideraţi întotdeauna cei mai buni prieteni, dar cu multă stăruinţă şi răbdare din partea stăpânilor, ei reuşesc de cele mai multe ori să lege o prietenie strânsă şi să aibă o interacţiune frumoasă.

Proprietarii lui Navarro, un impunător câine din rasa Ciobănesc alb elveţian în vârstă de 1 an, au decis că totuşi căminul lor mai avea nevoie de încă un animal de companie pentru a fi complet. Astfel ei l-au adus pe micuţul pisoi Iben de doar opt săptămâni care parcă ar fi un ghem de blană jucăuş.

Diferenţa dintre cele două animale este semnificativă, Navarro cântărind 36 de kilograme iar micuţul Iben doar puţin peste 450 de grame, acest lucru îngrijorându-l puţin pe stăpân atunci când îi învăţa să se joace împreună. După ce au petrecut puţin timp şi s-au obişnuit unul în compania celuilalt, părea să se lege o frumoasă prietenie între ei, Navarro dovedindu-se foarte protector cu micul pisoiaş.

Această prietenie a început ca oricare alta, cu mici tachinări din partea pisoiului care îi tot cerceta codiţa căţelului, cu câteva mângâieri din partea câinelui protector care îi lingea delicat blăniţa şi cu câteva jocuri care le aduceau animalelor multă bucurie. Cum pisoiul avea o plăcere deosebită să se apropie de şemineu pentru a simţi căldura focului, Navarro se dovedea a fi un protector al acestuia şi îl trăgea în spate când se apropia mult prea mult.

Spre deosebire de Ciobănescul elveţian care era de o calmitate de neimaginat, Iben nu îşi găsea locul fugind de colo colo şi jucându-se în continuu. Jucăria preferată a motănelului era cu siguranţă coada lui Navarro, care o agita parcă special pentru a-i da de lucru. Codiţa stufoasă care nu se oprea deloc nu îi dădea pace pisoiului care parcă purta un război cu aceasta. Este amuzant să priveşti momentul în care câinele îşi întoarce privirea spre micuţul ghem de blană, moment în care pisoiul parcă se transformă în stană de piatră lăsând impresia că nu el este cel care îl tot deranjează mereu.

Deşi acest motănel reuşeşte să îi dea mari bătăi de cap câinelui Navarro, el îl acceptă cu mare uşurinţă şi îl recunoaşte ca partener de joacă. Acelaşi lucru este valabil în mod clar şi pentru Iben, care nu poate să stea o secundă despărţit de noul său prieten.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:

Copyright 2026 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume