Aţi mai văzut vreodată un trandafir înflorind chiar sub privirile voastre? Merită fiecare secundă!

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Cine iubeşte natura cu adevărat, nu are cum să nu fie impresionat de culorile florilor de trandafir. Aşa cum ştim, florile sunt hrana sufletului şi nu trebuie decât să le privim pentru ca ele să ne facă ziua mai frumoasă. Sunt simbolul iubirii, al prieteniei şi ne sunt alături atât la zile de sărbătoare cât şi în unele dintre momentele cele mai triste.

Se spune că Zeiţa Chloris a fost cea care a creat această floare, din trupul unei nimfe care îi fusese foarte dragă. Zeiţa şi-a dorit ca noua floare să nu aibă pereche pe lume. Dacă a reuşit acest lucru sau nu, decide fiecare.

În grădini sau parcuri, floarea trandafirului ne încântă privirile prin multitudinea de culori şi prin delicateţea petalelor catifelate.

Prin intermediul acestor imagini, putem vedea cum florile de trandafir prind viaţă şi se deschid cu atâta candoare şi delicateţe, chiar sub ochii noştri. Filmarea surprinde îmbrăţişarea petalelor parfumate într-un dans spectaculos. E uimitor!

Pentru realizarea acestei filmări a fost folosită tehnica denumită „time lapse”. Această metodă se traduce prin fotografierea sau filmarea aceluiaşi subiect de mai multe ori în momente diferite ale zilei, lunii, anului, etc.

Sursa: rulivede via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume