Atunci când Ashley Johnson, în vârstă de 26 de ani, a simţit dureri uşoare în zona burţii a crezut că e ceva obişnuit pentru starea ei actuală. Cu toate acestea, tânăra mamă, originară din Umina Beach, Noul Wales de Sud, a trăit o experienţă mai puţin obişnuită la naşterea celui de-al doilea copil.
Drumul de acasă până la spital nu a durat mai mult de 25 de minute, dar care s-au dovedit a fi teribil de lungi. Încă din momentul în care Ashley împreună cu soţul ei Matt au plecat de acasă, durerile şi contracţiile erau destul de dese şi de o intensitate foarte mare.
Ajunsă de urgenţă la spital pentru aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Ashley se aştepta la o naştere normală, însă nu a fost deloc aşa. Nici mai mult, nici mai puţin, când erau foarte aproape de spital bebeluşul lor era tot mai grăbit să se nască.
Ceea ce a fost cu totul ieşit din comun a fost faptul că bebeluşul a venit pe lume învelit în sacul amniotic, însă expresia chipului său spunea tuturor că îşi doreşte nespus să iasă cât mai repede din acel loc care îl ţinea captiv.
Cu multă atenţie, doctorul Sing a făcut o tăietură pentru ca micuţul să fie eliberat după care i-a tăiat şi cordonul ombilical. Fără îndoială că atât proaspăta mămica cât şi soţul ei nu vor uita niciodată această experienţă minunată şi mai târziu îi vor povesti şi celui mic aventura venirii lui pe lume.
Sursa: Dailymail
Autor text: LiveBiz.ro





