O gimnastă ucraineană execută un număr fermecător cu o panglică

Click pe Share pentru a distribui şi prietenilor tăi! Îţi mulţumim! :)

Spectaculozitatea programelor de gimnastică ritmică în cadrul cărora sportivele au în mână obiecte specifice acestui sport este fascinantă. O panglică, o minge sau un cerc înfrumuseţează într-un mod special evoluţiile acestor gimnaste.

Anna Bessonova, reprezentanta Ucrainei la „The Ribbon World Cup Final” – ediţia 2008, a reuşit să facă dovada unui talent extraordinar. La început gimnasta ucraineană îşi ocupă poziţia de start punându-şi panglica pe frunte, pentru ca în momentul în care muzica răsună din difuzoare, aceasta să înceapă exerciţiul din concurs cu o dezinvoltură incredibilă.

Panglica în mâinile ei pare vrăjită şi chiar dacă o aruncă la înălţime, întotdeauna este prinsă cu multă precizie. Piruetele pe care această gimnastă le execută în cadrul coregrafiei exerciţiului din concurs sunt de o frumuseţe rară, mereu surprinzătoare, reuşind să încânte privirile tuturor spectatorilor din sală.

Juriul a apreciat frumuseţea artistică a întregii coregrafii, dar şi dificultatea momentelor acrobatice şi de mânuire a panglicii. Atât costumul strălucitor plin de culoare, cât şi ţinuta impecabilă sunt tot atâtea elemente care conferă acestei reprezentaţii o notă de eleganţă şi rafinament.

Pe fundalul muzical adecvat gimnasta dovedeşte un dinamism extraordinar trecând cu mare uşurinţă de la o săritură amplă la o piruetă care îţi tăie răsuflarea. Fără îndoială în spatele acestui rezultat remarcabil stau ore nenumărate de repetiţii intense şi o atitudine pozitivă care o determină pe Anna Bessonova să-şi dorească întotdeauna un rezultat mai bun.

Gimnasta îşi încheie exerciţiul la fel cum a şi început, cu aceeaşi panglică pusă pe frunte, ceea ce atrage aplauzele şi ovaţiile spectatorilor care o susţin.

Sursa: Declan Frost via Youtube

Autor text: LiveBiz.ro

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ŞI:


Copyright 2024 LiveBiz.ro - Toate drepturile rezervate
LiveBiz - Videoclipuri, Ştiri şi Articole din întreaga lume